În ziua în care Simona Halep a anunțat oficial, prin managerul său, Virginia Ruzici, că va lucra în 2015 cu Victor Ioniță, dar și cu Thomas Hogstedt, Eugenie Bouchard (20 de ani), desemnată jucătoarea cu cea mai bună ascensiune în 2014 de WTA, a mutat și ea pe piața „transferurilor” antrenorilor din tenisul feminin. Canadianca a schimbat însă rolurile față de saga „Halep-Fissette”, antrenorul fiind cel care a pus punct colaborării.
Americanul Tom Saviano (58 de ani), care a lucrat cu Bouchard, la Academia sa din Florida, în ultimii opt ani și care a pregătit-o pe finalista de la Wimbledon pentru debutul în circuitul WTA, a anunțat încetarea par teneriatului pe site-ul oficial al academiei sale. Dacă Simona Halep l-a demis pe Wim Fissette printr-un SMS, a postat personal anunțul pe Facebook și apoi s-a plâns că nu a primit un răspuns de la Wim, Bouchard, aflată încă vacanță și o jucătoare foarte activă în general pe rețelele de socializare, a fost ea cea care nu i-a răspuns fostului său antrenor.
„Am decis împreună cu Genie că este mai bine pentru amândoi să punem punct relației noastre de elev și antrenor și să mergem separat pe drumurile noastre în 2015. Să o ajut pe Genie, în parcursul ei de la fetița ambițioasă de 12 ani, până la jucătoarea de pe locul 5 WTA, a fost o călătorie extraordinară. În timpul petrecut împreună la turneele de Mare Șlem, am adunat amintiri pe care le voi prețui toată viața. Sunt convins că Genie va avea rezultate excepționale în continuare, îi doresc mult succes„, a scris Saviano.
În 2014, Bouchard, care a jucat semifinale la Australian Open și Roland Garros și o finală la Wimbledon, a renunțat la contractul de management cu Lagardere Unlimited, în ciuda faptului că împreună, au construit un brand puternic, eploatat bine prin contractate de publicitate. Canadianca s-a antrenat cu Saviano alături de Laura Robson, relația celor două tenismene încetând brusc atunci când antrenorul american a decis să întrerupă colaborarea cu reperzentanta Marii Britanii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER